Propunerile „Pro Urbe Arad” pentru Premiile de Excelenţă

Pentru cea de a treia ediţie a Galei Premiilor de Excelenţă , PRO URBE ARAD, supune aprobării domniilor dumneavoastră, personalităţi reprezentative, care au realizat opere dedicate istoriei şi culturii arădene, adevărate creaţii de excelenţă. Omagiindu-i şi acordându-le bine-meritatul titlu de EXCELENŢĂ, arădenii îndeplinesc o nobilă îndatorire, aceea de a le recunoaşte realizările, dovezi de netăgăduit ale spiritualităţii arădene. Într-un anumit fel, toţi cei pe care-i propunem , deveniţi ambasadorii Aradului în ţară şi nu numai, transmit generaţiilor care le urmează o legitimă mândrie de arădean. Asociaţia PRO URBE ARAD, îndeplineşte doar o nobilă îndatorire, să-i enumere, dumneavoastră, urmând ca în numele arădenilor să-i omagiaţi, deoarece prin tot ce au realizat, şi-au câştigat dreptul de a fi nemuritori.

Academician Cornelia Bodea. Se numără printre oamenii de ştiinţă cei mai reprezentativi ai istoriografiei româneşti. Faima operei domniei sale, a depăşit graniţele României. A predat mulţi ani lecţii de Istorie Universală la Universitatea din Boston, declarată ulterior Cetăţean de Onoare al oraşului Boston. Om de ştiinţă arădean respectat peste tot în lume. A ctitorit în incinta Spitalului Judeţean Arad o biserică, gest ce n-a fost egalat, înţelegând să investească spre linistea sufletească a celor în suferinţă. Zidirea bisericii a urmat ca o recunoştinţă personală la acordarea ,pentru meritele ştiinţifice, a titlului de Cetăţean de Onoare al oraşului Arad Şi-a donat în întregime, impresionanta bibliotecă personală arădenilor, Universităţii Aurel Vlaicu. Lista impresionantei bibliografii personale începe în 1937, publicând volumul –CETATEA DEZNEI – şi continuă de atunci, până-n zilele noastre.

Preot doctor Pavel Vesa. Opera domniei sale îl recomandă la excelenţă, cu argumente mult superioare unei enumerări de circumstanţă. Este unic, deoarece a scris istoria Bisericii Ortodoxe arădene. Cu o bibliografie impresionantă, anul trecut şi-a publicat lucrarea de doctorat, EPISCOPIA ARADULUI, Istorie, Cultură, Mentalităţi(1706-1918), Editura Universitară Clujeană, 2006, prefaţată de acad. Mircea Păcurariu, lucrare vastă ce a încorporat ani de cercetări ale izvoarelor documentare. Cartea acesta, precum şi întreaga-i operă scoate la lumină istoria unui domeniu intenţionat ţinut în umbră de regimul comunist. Alăturat prezentăm C.V şi lista bibliografică.

Doctor inginer Alexandru Mihalca. A realizat primul Muzeu al Viei şi Vinului din România, cu referire la viticultura jud.Arad, recunoscut apoi ca cel mai complect muzeu. Acesta face parte din Muzeul Judeţean Arad, unicat, aflat în incinta Staţiunii de cercetări Miniş. A publicat studii şi vaste lucrări de istorie agrară a judeţului Arad, dintre care o parte, o infimă parte le prezentăm aici. Activitatea domniei sale este neîntreruptă, cu toată vârsta înaintată, anunţă apariţia a noi volume. Unic istoric al viticulturii arădene, a cercetat şi publicat toate priorităţile naţionale din domeniu, Este membru al Asociaţiei Degustătorilor de Vin din România. Deţine secretul fabricării celebrului vin tonic MARA, iată şi în enologie există reţete secrete. Acesta, s-a confirmat a fi, rivalul românesc al cunoscutului vin PORTO.

Ioan Gui. Rafinat maestru cofetar, a „îndulcit” cu produsele preparate generaţii de arădeni. Recent a contribuit la istoria meseriei sale şi la renumele meseriei de cofetar arădean, prin transformarea casei în Muzeul Cofetăriei. A colecţionat, cheltuind importante resurse financiare, unelte, maşini, matriţe, reţete şi diplome câştigate în concursuri interne şi internaţionale de cofetarii arădeni. Muzeu unic în România, poate fi vizitat de toţi amatorii de „noutăţi” , ghid şi gazdă fiindu-le chiar maestrul Gui. Muzeul a fost inaugurat în 2006. Un singur lucru nu-l deţine, reţeta vestitelor fondante –VINGA- secret păzit şi apoi dus, într-o cofetăria a îngerilor de către creatorul lor, renumitul cofetar Draşkovici din Vinga.

Profesor arhitect Teodor Gheorghiu. Vicepreşedinte al Asociaţiei PRO URBE ARAD, om de ştiinţă ataşat de urbanismul şi dezvoltarea oraşului Arad. Şi-a dedicat întreaga activitate formărilor arhitecţilor , ca profesor la Institutul de Arhitectură din Timişoara. Cu argumente elaborate ştiinţific, dintr-o vastă experienţă profesională, a intervenit în toate ocaziile când s-a jalonat viitorul oraşului Arad. A apărat urbanismul arădean si istoria lui, publicând studii, articole şi cărţi de referinţă. S-a dovedit neiertător cu toate intenţiile administraţiei de a denatura tradiţia arhitecturii arădene, cu proprietarii , care nesocotind legislaţia, au modificat şi urâţit peisajul specific arădean. Este recunoscut pe plan naţional ca o somitate în domeniu, deţinând preşedinţia Direcţiei de Patrimoniu din Timişoara, apoi din motive personale , a cerut şi a preluat aceiaşi funcţie la Cluj.

3 Replies to “Propunerile „Pro Urbe Arad” pentru Premiile de Excelenţă

  1. eu as vota pentru maestrul cofetar Ioan Gui.am rugamintea sa/mi transmiteti la adresa mea de email adresa exacta a muzeului.Imi doresc din suflet sa vizitez muzeul.

  2. Jó napot!
    Nem tudom hogyan tudnék kapcsolatba lépni Önökkel. Van egy CD nálam, amelyen kábé 30 korabeli (első világháború környékén készült) fotó van az az aradi MARTA gyárról. Ezt szívesen megosztanám Önökkel

  3. Scuzati domnilor. Este vorba despre propunerile din anul trecut!
    Pentru anul acesta l-am propus pe dl. Arh. Nagy Alex.-Vizitiu.Vom publica urgent noua propunere, care a si apărut în presă. Mulţumim pentru atenţia pe care o acordaţi paginilor noastre.
    Bujor Buda

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.