Noul UCECOM gata de predare

Noua clădire a Liceului Tehnologic UCECOM „Spiru Haret” de pe strada Emil Gârleanu este gata de predare. Executată în termen record de doar 15 luni, clădirea de 8000 mp cu 15 săli de clasă, laboratoare, ateliere (inclusiv o bucătărie) și sală de sport, este gata cu mai mult de 9 luni înainte de termen. Constructorul, o firmă cu renume din Arad, a reușit printr-o mobilizare exemplară să ridice cea mai modernă scoală din vestul României, la o calitate a execuției cum rar se poate vedea în cazul investițiilor finanțate prin Compania Națională de Investiții (vezi bazinul de polo din Subcetate sau căminul UAV din Grădiște). Valoarea investiției a fost de 159.654.768 de lei (aproximativ 32 milioane de euro) și a fost asigurată în întregime din fonduri guvernamentale.
La deschidere vor fi prezenți, pe lângă reprezentanții autorităților locale, ministrul educației și probabil și președintele României, cel care a inițiat programul România Educată. Data exactă a predării încă nu s- stabilit.
În galeria de mai jos puteți vedea detalii din clădirea pregătită pentru predare.


Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.