Legea aprobării tacite a construcțiilor.

Parlamentul a adoptat, luni, un proiect de lege prin care, dacă primariile nu eliberează în termen de 30 de zile o autorizație de construire, aceasta va fi considerată aprobată tacit. Inițiat de trei parlamentari de la PDL, PSD si PNL, legea va intra in vigoare dacă va fi promulgată de șeful statului. Autoritățile locale și organizațiile profesionale consideră că proiectul de lege riscă să dea naștere la abuzuri. „Beneficiarul poate mitui mult mai ușor un funcționar ca să uite să răspundă în 30 de zile”, spune Dan Marin, vicepreședintele Filialei București a Ordinului Arhitecților din România.

Inițiatorii acestui proiect sunt parlamentarii Vasile Gherasim (PD-L), Mircea Dusa (PSD-PC) si Relu Fenechiu (PNL). Proiectul de lege a fost depus la Senat în martie 2009 și a fost respins. Guvernul Boc nu a susținut proiectul de lege, însă Camera Deputaților l-a aprobat pe data de 3 noiembrie.

Proiectul de lege „pentru modificarea și completarea articolului 7 din Legea 50/1992 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții” introduce două alineate care prevăd următoarele:

•”Dacă în termen de 30 de zile de la data depunerii documentației complete, în conformitate cu anexa 1, autorizația nu a fost emisă de către autoritațile prevăzute la articolul 4, aceasta va fi considerată aprobată tacit.”
• „Termenul de 30 de zile curge de la momentul completarii documentatiei.” Vezi detalii aici

Potrivit initiatorilor, aceasta modificare ar trebui sa reduca timpul de asteptare pentru autorizatia de construire care si in legislatia actuala este de 30 de zile. “Autorizatia de construire se emite in cel mult 30 de zile de la data inregistrarii cererii. In practica, durata reala a obtinerii autorizatiei de construire se poate prelungi pana la cateva luni, ceea ce blocheaza executarea lucrarilor si poate cauza pierderi pentru stat prin neplata unor taxe ulterioare emiterii autorizatiei de construire”, se spune in expunerea de motive.

Gheorghe Patrascu: Nicaieri in lume nu este acest sistem

“Va da nastere unor probleme juridice foarte mari. Nicaieri in lume nu este acest sistem. Actele depuse pentru eliberarea unei autorizatii de construire trebuie verificate atent. In felul acesta te trezesti ca cineva se apuca sa construiasca pe terenul altuia si vine la tine la primarie sa spuna ca are acord tacit”, ne-a declarat Gheorghe Patrascu, arhitectul sef al Capitalei.

Cam de aceeasi parere este Liviu Dobre, arhitectul sef adjunct al Capitalei, responsabil cu autorizarile la Primaria Capitalei: “Acordul Tacit nu este in regula, poate genera numeroase probleme. Asa nu mai ai niciun fel de control. Te trezesti ca au aparut niste case peste noapte si tu nu stii nimic de ele. Noi eliberam autorizatiile de construire in 30 de zile, insa sunt primarii care nu fac asta”.

Pe langa problemele de natura juridica, aceasta lege incurajeaza coruptia. “Noi inca nu avem un sistem administrativ atat de bine pus la punct ca acest acord tacit sa functioneze. Beneficiarul poate mitui mult mai usor un functionar ca sa uite sa raspunda in 30 de zile si ma trezesc cu tot felul de nenorociri aprobate in oras”, spune Dan Marin, vicepresedintele Filialei Bucuresti a Ordinului Arhitectilor din Romania.

Hotnews, joi, 5 noiembrie 2009

One Reply to “Legea aprobării tacite a construcțiilor.”

  1. Aș adauga ceva care mi se pare chiar nesimțire: „…autorizația nu a fost emisă de către autoritațile prevăzute la articolul 4…”. Ce este dacă autorizatia se RESPINGE, deci nu se emite? Conform acestei formulări autorizația de construcție devine ORICUM valabilă după 30 zile de la depunere. Chiar așa?

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.