Datoria fată de calitatea vieţii în Arad.
Calitatea aerului nostru, printre altele, constă în conţinutul de oxigen. Mă voi referi la oxigen, componenta esenţială pentru viaţă. Plantele furnizează oxigenul, (chiar şi iarba), consumând bioxidul de carbon.
Rolul ierbii. Întâi alimentează statisticile, respectiv mp suprafaţă verde amenajată revenită pe locuitor. Sub 4,6 mp/loc la noi. Odată amenajat un spaţiu verde, cât de mic, vin edilii şi-l adaugă la statistici. Pentru realizarea covorului verde sunt mobilizate forţe importante şi bani mulţi. Se plantează arbuşti ornamentali valorând peste 15 lei/buc. Se inaugurează, ziarele semnalează evenimentul, politica, ca un şarpe de casă intră pe nesimţite în mijlocul evenimentului. Vedeţi, şi totuşi s-a făcut ceva, spun înmărmuriţi admiratorii.
Spaţiile cu iarbă verde, vie, bucură ochii, apropie civilizaţia, impun ordinea şi curăţenia, mai puţin în Arad, cu excepţii în faţa Primăriei. La Billa de exemplu, arbuştii au fost udaţi la plantare, apoi lăsaţi în plata Domnului. Pagubă în muncă şi bani, toţi s-au uscat. Ca peste tot, mai puţin la Primărie.
Este pe lume o cutumă care guvernează, mai puţin la noi. FAŢĂ DE TOT CE AI CREIAT, COPII, urmaşii tăi, PATRIMONIU, AI SEMĂNAT ORI PLANTAT, ÎŢI ASUMI
IMPLICIT O RESPONSABILITATE. Consecinţele nerespectării acestei cutume sunt de cele mai multe ori groaznice. Ai semănat iarbă, ai plantat un pom ornamental, un nou spaţiu verde ne încântă, excelent, ai îmbunătăţit statistica, dar tu ca edil, ţi-ai asumat o responsabilitate. La noi responsabilitatea este inegală, depinzând de subiectivismele nu-ştiu-cui. Este sigur că tot ce s-a făcut , frumos şi util, a consumat din banii noştri.
Asta la noi, unde vedem cum este, dar la alţii, parcă sunt de pe altă planetă. În Israel, spaţiile verzi urbane amenajate, sunt de un verde crud, strălucesc, şi furnizează oxigenul vieţii. Mă întreb , cum este posibil? Dar să se întrebe şi grădinarul şef, Gospodăria Comunală, Polarisul. Ştiţi că tot Israelul s-a clădit într-un pustiu , cum n-am văzut în România. Apoi Polonia, Slovacia, parcă ar fi şi ele dintr-o lume aparte, cum noi nici nu îndrăznim să visăm. Condiţii de relief, de climă, ca la noi, şi iar nu pot să acord nici o scuză alaiului de responsabili din Arad. Despre urbanism, cerul şi pământul, atunci când şi acestea au suferit ca şi noi, jugul comunist, vina vinelor de pretutindeni, în Estul sălbatic al EU. Ce palate, ce case, ce bijuterii, fără clime, fără cofrete, fără reclame lipite pe frumos, fără câini vagabonzi. Ce spaţii verzi, ca-n rai, până la trotuar, polonezii iubesc iarba, au un cult pentru ea, slovacii, la fel.
NIMIC MAI DEZOLANT, ÎNTR-UN ORAŞ, CA PAJIŞTEA MOARTĂ, SEACĂ, DE CULOARE GALBEN SPRE GRI, ACOPERIND SPAŢII ÎNTINSE ÎN PIEŢE ŞI PARCURI. ARBUŞTI UCIŞI SADIC CU LIPSA APEI. Pentru ce am semănat iarba, pentru ce am plantat arbuştii? Pentru statistici?
Acum am o dorinţă, ca membru al Asoc. Pro Urbe, (poate Dumnezeu să mă ajute), să asist la o şedinţă a Consiliului Municipal din Sanok, din sudul Poloniei, ori din Mako, ori Bratislava, ori Tel-Aviv…, este pe acolo un secret, ce trebuie să-l aflu. Cum îngrijesc ei iarba şi faţadele. Să le prezint fotografii de la BILLA, din Piaţa Spit. Judeţean, din Parcul UTA. Poate ei pot să-mi sugereze idei. Este o minune mare, cu adevărat, când la noi nu se poate interzice parcarea pe spaţiile verzi şi înmulţirea oţetarilor.