Curtea de apel Timișoara a respins recursul primăriei noastre în procesul intentat de doi arădeni care au considerat ilegală hotărârea prin care erau obligați să demonteze climele de pe fațada imobilului lor. Doar că ei erau obligați să le demonteze și înaintea acestei hotărâri, pe baza altei legi.
Motivul respingerii este că instanța a constatat că „Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 455/23.10.2020 și Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 86/22.02.2021 au fost emise cu încălcarea dispozițiilor din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, din Legea 50/1991, reglementând contravenții și sancțiuni într-un domeniu în care sunt reglementate contravenții și infracțiuni prin lege.”
Ca să traducem: instanța spune că administrația are deja temei legal stabilit pentru ceea ce dorește să facă, nu trebuie, și nici nu are voie, să reglementeze acel domeniu. Climele se pot da jos pur si simplu prin aplicare legii 50/1991. Scurt.
Hotărârea CLM reglementează local ceva ce este deja reglementat prin lege la nivel național. CLM a adus o hotărâre total inutilă, din moment ce exista o lege, și a stabilit amenzi, altele decât cele prevăzute în lege. Diletantism juridic clasa I.
Prin hotărârea CA cele două HCL își pierd valabilitatea, primăria plătește din banii noștri niște mii de lei cheltuieli de judecată și trage din umeri: csf, ncsf.
Doar că deloc nu este adevărat că nu are ce să facă. Haideți, să vedeți de ce! Legea 50/1991 la care face referire sentința curții de apel, este în vigoare și în Articolul 11, aliniatul (1), litera i) spune că se pot monta clime fără autorizare pe orice clădire cu excepția unora prevăzute explicit:
Articolul 11
(1) Se pot executa fără autorizație de construire/desființare următoarele lucrări care nu modifică structura de rezistență și/sau aspectul arhitectural al construcțiilor, cu excepția cazurilor în care acestea se execută la categoriile de construcții prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b):i) montarea sistemelor locale de încălzire și de preparare a apei calde menajere, precum și montarea aparatelor individuale de climatizare și/sau de contorizare a consumurilor de utilități;
Iar la Articolul 3, aliniatul (1), litera b) se spune:
b) lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum și orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la toate categoriile de monumente istorice prevăzute de lege – monumente, ansambluri, situri – inclusiv la anexele acestora, identificate în același imobil – teren și/sau construcții, la construcții amplasate în zone de protecție a monumentelor și în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcții cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentații de urbanism aprobate;
Iar centrul Aradului este zonă construită protejată. Scrie chiar și în hotărârea desființată acum la Timișoara:
Cap. 2 Domeniul de aplicare: teritoriul zonă construită protejată, zona monumente protejate Arad a municipiului Arad:
Art. 2 Zona de construcții protejate din ansamblul urban al Municipiului Arad este definită ca fiind zona reglementată, în suprafață de 610 ha, incluzând atât limita Ansamblul Urban Arad – cod LMI 2010: AR-II-a-B-00477, conform Ordinului Ministerului Culturii și Cultelor nr. 2361/2010, privind aprobarea Listei monumentelor istorice și a Listei monumentelor istorice dispărute, cu modificările și completările ulterioare, cât și limita zonei centrale a Municipiului Arad.
Ce nu este clar aici? Pentru ORICE LUCRARE în zona protejată este nevoie de autorizație de construcție. Punct. Prin urmare există din 1991 temei legal prin care s-ar fi putut stopa inflorescența freonică de pe pe fațadele din centru. Doar că în buna tradiție de la noi, legea nu se aplică.