CABLURILE.
După ’89 s-a început un asalt asupra tot ce poate susţine un cablu, o cutie, o reclamă, toate strădaniile generând un bazar oriental, o debandadă, o junglă.
Întâi, au început cei cu TV prin cablu, apoi telefonia, reţelele de tot felul, până şi conductori de curent electric. Suporţi la îndemână au fost arborii, faţadele caselor, echipele de montori, atârnând de gâtul atlanţilor, a ornamentelor „1900” şi a cariatidelor, salbe nesfârşite de liane de cutii, şi colaci de cabluri. Primăria vede, protecţia monumentelor de asemenea, şi dintr-o conspiraţie a neputinţei toată lumea tace.
FIRMELE.
A urmat tăblăria cu firmele , găuri şi diblurile, fixând nume efemere scrise pe panouri de tablă, într-o grafică de prost-gust. Apoi, a început „dansul firmelor” mutări senzaţionale, spre centru, în apropierea instituţiilor, de fiecare dată smulgând din pereţii de faţadă tabla cu firma, lăsând drept mărturie a nesimţirii, găuri în tencuială, ca urmele de vărsat de vânt, ori de gloanţele ce vânau teroriştii în ’89. Nici aceste găuri, şi table de firmă, n-au sensibilizat pe nimeni, fatalitatea unui dezastru primind contur, de tencuială căzută, de râie, pe faţadele palatelor emblematice, oamenii concurând cu streşinile sparte, cu ploaia şi îngheţul, să desăvârşească imaginea unui oraş sărman, ori părăsit, cu proprietari şi chiriaşi, toţi săraci ca vai de mama lor. Unii şi-au fixat cu sârme, acoperind simfonia de fier forjat a porţii, cu fel de fel de inscripţii. Vă avertizez, nu circulaţi pe bulevard, prin centru, pe străzile Vasile Goldiş, Cloşca, Ghiba Birta, etc. este posibil să vă cadă ornamentele, devenite ucigaşe, drept în moalele capului.
AVEM ÎN SFÂRŞIT GAZ.
În secvenţa următoare am beneficiat de gaze! Adio butelii! Emblemele simţului de proprietate în epoca de aur. De bucurie, din graba mare, au apărut pe faţadele palatelor, pe obrazul oraşului, pretutindeni, galbenul gaz, şi cutiile tot galbene, şerpii galbeni de contur, ca nişte flori groteşti pe faţadele ofilite. Asta ne lipsea, „galbenul”, să vestim la întregul UE că am ajuns la civilizaţia occidentală, să ne lăudăm, să ţipăm galben. Aradul a devenit, ca peste noapte, raiul cititorilor de contoare de gaz, la vedere, sfidându-i pe cei de apometre, obligaţi şi astăzi să sune politicos la poartă, să aibă acces la ceasul de apă, amplasat într-o pivniţă întunecată. Deh, apometrele, rămăşitele burgheziei, ce şi-au permis, ca la introducerea canalizării să nu pună contoarele pe faţadele caselor. Săracii cititori de apometre! Pe vremuri, aţi arhitecţi, alti proiectanţi, şi…alţii ce aprobau modificarea faţadelor.
CLIMA.
Dar, între înălţimea cablurilor şi nivelul, absolut suveran al conductelor, si al cutiilor de gaz, a apărut minunea civilizaţie , aparatele de condiţionare. N-a contat costul kilowatului, important a devenit confortul, gaz avem, „cablu” de asemenea, două telefoane, trei mobile, frig ne mai lipsea. Săracii unguri, austrieci, sărmanii cei din UE, toţi muncesc topiţi de caldură în canicula verii, fără confortul asigurat de cutiile miraculoase de produs frig. La noi, dovada confortului ne-am pus-o pe frunte. Campionii, parcă s-au luat la întrecere, care să aibă mai multe instalate, în ordine, necontestaţi nici măcar de Comisia de Protecţia Monumentelor, ori de Inspectoratul de Cultură şi Patrimoniu, şi de instituţia Arhitectului Şef, sunt PRIMĂRIA, apoi cei ce muncesc la Casa de Pensii de pe Gheorghe Lazăr, ceilalţi, ca nişte rude sărace, abia de pot aspira la un loc de mijloc, într-un clasament al celor mai climatizaţi şi răciţi locatari. Spre exemplu, în tot orăşelul Mako, n-am văzut atâtea cutii, mărturie a civilizaţiei, câte sunt astăzi pe edificiul primăriei, desigur, cel mai important monument istoric.
Ştiu cauza, ascultaţi : „Vindem aparate de condiţionare, transportul şi montajul gratuit”. Nu tu proiect, nu tu aprobare pentru violarea faţadei, aparatul este montat de echipa vânzătorului, -unde vrea muşchii ei – tu alegi doar camera. Şi eu , din graba mare, din nerăbdare, am ales la montare soluţia echipei, chit că după cutia exterioară s-a format un colac de conducte, dar am avut montată „clima” înaintea vecinilor din dreapta şi stânga. Satisfacţie, nu glumă. Astăzi de ruşine, voi alege: ori desfiinţez confortul, ori aleg altă soluţie.
COFRETELE.
Ne paşte pericolul cofretelor de curent. Primăria a licitat, o firmă a câştigat şi instalează cablul de curent în subteran, cineva a proiectat, şi cine a aprobat? Desigur nimeni, după rutina cea obişnuită.
Acum, deoarece proiectanţii au fost riguroşi, acolo unde nu au găsit loc pe faţadele palatelor, monumente de arhitectură, din cauza vecinătăţii circuitelor de gaz şi a ţevilor galbene, cutia de racord a curentului electric se amplasează direct în stradă, lipit de gardul casei, în relief cu o grosime de 100-150 cm. Deci, acum, dacă cineva se grăbeşte, atent fiind la gropile de asfalt, se poate izbi cu şoldul de cofretul de curent, care pentru avertizare, propun să fie vopsit în roşu, ori să fie îngrădit cu un gard. Cazurile fericite sunt cele montate direct în pereţii clădirii, fără dispensă de la Protecţia Monumentelor, săpat şi zidit, tot în relief, cu faţa spre stradă. Să ne putem lăuda la tot UE că, gaz avem, climă avem, cablurile şiroaie le-am montat să sprijine tencuiala şi ornamentele, acum şi curent electric. Săracii, cei de la CCA , au rămas singurii ce citesc consumurile, apometrele, prin beciuri. Săracii.
Iată un tablou jalnic, sumbru, al unui oraş monument, nobil, pe cale să devină slut, decorat abundent cu zdrăngănele, rob al serviciilor comunale şi al ambitiilor noilor proprietari, ori chiriaşi, ce-şi etalează luxul şi prost-gustul. Rari sunt cei ce în Arad mai preţuiesc o bijuterie veche, ori strădania spre frumos a părinţilor şi bunicilor.
Vă invit să vă pronunţaţi, soluţii, metode, doar nu ne vom lăsa să ne facă pestriţi cei ce nu ne vreau binele, cei ce vor să devenim buha UE, ca la noi , la nimenea. Atenţie, a apărut stilul cu turnuri şi turnuleţe, ce în loc de pridvor, au terase străjuite de coloane masive. Desigur cu aprobarea -organelor – de conjunctură.
Eu zic să ieşim în stradă, să manifestăm primii din ţară şi să ne apărăm istoria.