Părerea că am devenit un sat cu tramvai este generalizată. Culmea e că o acceptă, chiar dacă nu și-o asumă, și cei care fac parte din administrație sau politic, și cei din mediul economic, și cei care fac parte din învățământ, adică cei care sunt elita Aradului (sau cel puțin participă la gala dedicată lor). Adică exact cei care ar fi putut să facă ceva ca asta să nu se întâmple. Faptul că nu au făcut mare lucru pentru ridicarea Aradului din rangul de orașul gri dintre Oradea și Timișoara, i se poate imputa ca vină comună întregii „elite” Arădene. Se poate imputa și celor parveniți, care se laudă ostentativ cu apartenența lor la lumea bună, și celor care, deși sunt intelectuali de calitate, au permis unor submediocrii să devină personalități care să influențeze soarta urbei.
Oricine ar fi vinovat, situația este dată. O situație demografică îngrijorătoare, o situație economică nesigură, iar despre nivelul competențelor prezente și viitoare ne dau o imagine clară bacalaureatele din ultimii ani buni. Evident se poate și mai rău, dar aici aș vrea să vă prezint o variantă optimistă a viitorului Aradului. Teoretică, desigur, pentru că nu am convingerea că elita actuală este capabilă să o pună în practică. Ca teorie este mai simplu decât pare, sunt doar trei calități de care această elită ar trebui să dispună
- Să aibă idei
- Să aibă cunoștințele necesare realizării
- Să fie perseverentă
Simplu nu? Ca la Starbucks: inventezi cafeaua de 5 dolari, faci o cafea proastă dar arăți că știi să scrii un nume pe un pahar, insiști că asta e mare chestie. Un oraș e mai complex ca o cafenea, dar nu mai complex decât un lanț mondial de cafenele. Cele trei puncte se aplică și pentru Arad.
1. Ideea
Pe pagina Primăriei sunt o grămadă de documente cu denumiri serioase care cică descriu direcțiile de dezvoltare ale urbei. Plan de mobilitate, de oraș verde, de oraș cultural… Maculatură. Mai urmează în curând și un Plan Urbanistic General de aceeași anvergură, cu două porturi pe un râu care nu poate fi făcut navigabil în scop comercial. Vorba românească: bullshit!
Administrațiile postdecembriste nu au avut nici cea mai vagă idee despre viitorul orașului, prin urmare nu au avut vreodată vreun plan. Fără să știi unde vrei să ajungi, e evidentă că nu ai cum să avansezi, să te dezvolți.
Oradea are multe clădiri Art Nouveau. Au zis să profite de asta și să le pună în valoare. E o idee în jurul căreia s-a construit imaginea unui oraș. Timișoara are universități pe care și-a putut baza dezvoltarea tehnologică și culturală. Era evident că asta trebuia să facă, nu au inventat timișorenii apa caldă. Pe ideea au o grămadă de centre de dezvoltare ale unor firme mari și au fost capitala culturală a Europei.
Aradul ce ar trebui să fie? Oraș muncitoresc a fost, dar fără vreo idee, din păcate asta a și rămas. Oraș cultural nu am devenit, deși avem și teatrul și filarmonica locală de bună calitate. Oraș balnear nu am devenit deși aveam cel mai mare ștrand din zonă. Oraș verde nu am devenit deși avem un parc natural lipit de oraș. Oraș sportiv nu am devenit, UTA este o afacere și un fenomen social, nu este sport decât pentru jucători. Multe nu suntem deci, dar ce am putea fi?
Dacă ar fi după mine, eu as face din Arad un fel de centru de distracții al zonei. Aș transforma cetatea și ștrandul într-un mega-complex de distracții, cu racord direct de pe centura de sud-est, aflată în construcție. Nu muzee, nu săli de expoziții, nu centru de congrese. Un aquapark dement printre zidurile cetății, roller-coaster înalt să se vadă de la, curse de mașini în jurul cetății , schi nautic pe Mureș, zipline peste râu, nebunii… pentru că așa ceva nu există în rază de multe sute de kilometrii (chilometri). Aradul are legături rutiere, feroviare și aeriene perfecte pentru asta. Ar fi ofertă și pentru cei care vor adrenalină, și pentru cei care vor cultură înaltă, și pentru cei care vor natură, toate concentrate într-un singur oraș.
2. Cunoștințele necesare
Ar trebui acceptată ideea că suntem departe de nivelul necesar de cunoaștere pentru realizarea unui proiect de oraș. Ba chiar trebui acceptată ideea că nu suntem capabil nici să elaborăm un plan de bătaie pentru așa ceva. Ceea ce putem face în acest moment este ceea ce vedeți peste tot în oraș. Nivelul firmelor de partid este sub genunchiul broaștei și scade în continuare. Nivelul elitelor de asemenea.
Reinventarea orașului cere specialiști, chiar dacă acest termen a fost rostit de prea multe ori de către politicieni și și-a pierdut valoarea. Este nevoie de ei atât la elaborarea planului, cât și la realizarea proiectelor, dar mai ales la exploatarea lor ulterioară. Pentru proiecte putem apela la firme consacrate din străinătate, lăsând de o parte dorul de șpagă. Pentru realizare am avea și în țară firme, altele decât cele fără angajați care câștigă contracte de milioane de euro prin Arad. Problema ar fi cu exploatarea și serviciile conexe. Pentru asta în momentul de față Aradul este complet nepregătit, și nici nu se poate pregăti în timp foarte scurt.
Ar fi nevoie o schimbare gândită și planificată a învățământului arădean, astfel încât să pregătească oameni care să fie capabili să mențină în funcțiune un oraș cu un profil total diferit. Pentru a menține în funcțiune un oraș unde cei mai căutați sunt agenții de pază și operatorii la benzile de asamblare, nu este nevoie decât de școli generale și licee tehnologice. Dacă vrem alt oraș, atunci ne trebuie alt învățământ. Nu e suficient ca doar elevii de la trei licee să treacă bacul. Nu e suficient să avem universități care dau titluri de doctori și unor analfabeți. Trebuie crescut nivelul de cunoaștere în toate segmentele societății, iar acest proces este lung. Ar trebui început imediat ce ne asumăm ideea Aradului nou, indiferent care ar fi ea.
3. Perseverența
În Arad toate proiectele ultimelor decenii s-au făcut oportunist. Au fost bani de piste de biciclete, s-au făcut piste de biciclete. Proaste, inutilizabile, dar asta e altă poveste. Acum sunt bani pentru parcuri: se vor face parcuri. Prost, fără sens, doar de dragul banilor, dar și asta e altă poveste. Nu a existat o perseveranță în proiectele din oraș, nici măcar în proiectele aberante făcute doar de dragul banilor. Axa Cetate-Turnul de Apă, proiect fără vreo utilitate pentru oraș, al cărui absurd a fost demonstrat prin decăderea totală a străzii Mețianu, a fost început cu mai mult de un deceniu în urmă, iar anul acesta se ridică a treia oară pavajul pus prost în Piața Catedralei. Nici măcar proiectele fără sens, făcute doar din ambiția administrației, nu se realizează cu perseverență. Reformarea generală a urbei va necesita o altă abordare.
Nu știu să fi existat vreodată, vreun proiect al orașului în care să se fi cerut părerea celor implicați. Acum nu vorbesc de consultările formale cerute de lege, ci de consultări reale ÎNAINTE de elaborarea unui proiect. Consultări unde cei care sunt afectați, pozitiv sau negativ, sunt informați și consultați, ca să știe ce decizii să ia pentru viitor. Cetățeanul nu este considerat partener, ba chiar este o piedică pentru conducători, prin urmare nimeni nu este stimulat să fie perseverent. Fără un mediu predictibil, este greu să fii perseverent.
Dacă știi planurile orașului tău, este mult mai simplu să îți faci planurile proprii. Iar dacă ai făcut niște planuri corecte, ai toate motivele să fii perseverent. Dacă în jurul tău vezi proiecte abandonate, proiecte apărute din senin dar care sunt împotriva ta, proiecte făcute din banii tăi dar care nu te ajută cu nimic, la un moment te apucă lehamitea și îți vezi strict de ale tale, nu mai participi la nimic ce ar putea îmbunătăți calitatea orașului în care trăiești. Este iluzoric să crezi că oamenii perseverează la nesfârșit dacă au o idee bună, că vor să contribuie la binele comun atunci când exact cei care ar trebui să-l ajute în pun bețe în roate. Nu, perseverența nu înseamnă o dorință nebună de a te lupta cu morile de vânt.
Fără o idee din partea elitelor, fără cunoaștere din partea specialiștilor și fără perseverența întregii comunități, un oraș moare. Vedeți cu toții că Aradul moare încet. Că ni se vând gogoși prin târguri, asta poate schimbă doar percepția, nu și realitatea. Eu am avut ocazia să văd cu ochii mei cum arată Detroit, un oraș monoindustrial ruinat în urma crizei industriei auto. După părerea voastră construirea mega-fabricii BYD de la Szeged ce prevestește pentru Leoni, Yazaki, Takata, Webasto, Hella, Coindu și alții? Cred că repede ar trebui să avem multe idei pentru Aradul de mâine, nu doar una cât m-a dus pe mine capul.
Aceast articol este o opinie personală și nu reperzintă poziția Asociație Pro Urbe.