Datorită amplasării, clădirea constituie un cap de perspectivă pe Bulevardul Revoluţiei, dominând întreaga arteră arădeană.
Aradul, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, cunoaşte un avânt economic şi cultural deosebit. În acest context se remarcă şi o efervescentă mişcare teatrală la Arad. În anul 1868, conducerea oraşului a luat o decizie fermă referitoare la construirea sediilor primăriei şi teatrului. Aceastã hotărâre a fost încurajată de situaţia economică deosebită a localităţii care, în acel moment, era în plină dezvoltare economică. Suma necesarã de 700000 de florini, pentru ridicarea celor două clădiri, a fost pusã la dispoziţie de o bancã vieneză. Clădirea a fost construită între anii 1872-1874. În anul 1874, la inaugurare a participat însuşi împăratul Franz Iosif I.
Împăratul Franz Iosif I
Iniţial intrarea era dinspre strada Vasile Goldiş, sala având o capacitate de 1200 locuri. Înspre bulevard funcţiona până în anii 1940 cafeneaua orăşenească. Incinta teatrului a găzduit până în 1912 şi colecţia muzeului arădean. În clădire au izbucnit două incendii de proporţii. In 1882 clădirea a fost reconstruită după planurile arhitectului Andor Halmay. Până la cel de al doilea război mondial teatrul funcţionând cu o secţie de proză şi una muzicală.
In urma celui de al doilea incendiu din 1955, teatrul a suferit modificări esenţiale: intrarea principală a fost mutată spre bulevard, sala de spectacol a fost micşorată, i s-a adăugat o sală de studio la etajul al doilea. Intrarea principală a devenit somptuoasă, peste cele şase coloane cu capiteluri corintice s-a ridicat timpanonul cu basoreliefurile realizate de sculptorii arădeni Valeriu Brudaşcu, Ioan Tolan si Emil Vitroel. În holul reprezentativ al teatrului se află busturile lui Ioan Slavici, B. P. Haşdeu şi Lucian Blaga.
În 1967, în interiorul teatrului, a fost amenajată o mică sală de spectacole, cunoscută de toţi arădenii, sub numele de sala „Studio”.