Bustul profesorului Theodor Ceontea (1846-1906) a fost dezvelit în 1912, fiind opera sculptorului Andor Albert. Renumitul profesor de geografie şi biologie a fost dascălul Preparandiei arădene, membru al conducerii Reuniunii Învăţătorilor Români. A fost autorul mai multor manuale şcolare şi scrieri pedagogice. Statuia se află în curtea Academiei Teologice din strada Preparandiei.